Blogosfera cinefilă: 25 – 31 martie 2019

Bună dimineața! Luna se termină cu subiecte diverse în blogosfera cinefilă. Avem filme care mai de care despre care să citim și pe care suntem îndrumați să le vizionăm.

Alexandru Stănescu de la Agenda Liternet a scris cu fascinație despre Terry Gilliam și Don Quijote – The Man who Killed Don Quixote

Terry Gilliam este unul din acei regizori speciali pentru care s-ar fi scris cu dedicaţie Don Quijote. Cine altul ar mai fi încercat de 8 (!) ori producţia unui film inspirat din, aşa cum o consideră mulţi exegeţi, cea mai importantă operă a literaturii universale? Da, de 8 ori a început lucrul la acest film, începând cu 1989. Doi dintre actorii meniţi să joace rolul titular – Jean Rochefort şi John Hurt, au decedat între timp. The Man Who Killed Don Quixote a fost considerat un proiect blestemat şi a rămas mult timp pe lista Celor mai bune filme nefăcute vreodată (Greatest movies never made). Despre producţia eşuată din 2000, cu Jean Rochefort, s-a realizat un documentar inedit – Lost in La Mancha (2002).

Și Sebastian M. Ceolca de la FilmSi a fos uluit de poezia acestui film numindu-l suprarealism magic:

Acest film despre filme i-a luat lui Terry Gilliam aproape 30 de ani pentru a-l duce la bun sfîrșit. Motivele întîrzierii lui au fost de diverse facturi (probleme de ordin logistic, tehnic, alegerea unui casting potrivit etc). Așa că, gîndit acum multă vreme, noul film al lui Gilliam e asemănător mai mult cu lucrul său timpuriu. De exemplu, are giumbușlucurile vizuale și verbale care tratează energia cavalerească din satira suprarealistă Monty Pyton, dar și tema bolii psihice, încadrate într-un context magic și duios, din The Fisher King. Sigur că e un film viu, unul care abundă în energie regizorală, într-o ingenuă dar adorabilă comedie fizică, care are loc, o bună bucată de vreme, simultan pe două planuri temporale ce stau la baza unei fantezii reale produse de un deloc deranjant haos narativ. Dar ăsta este Gilliam, în cea mai pură formă a lui – aceea a suprarealismului magic.

Iulian Fira se oprește la unul dintre filmele clasice, The Blues Brothers din 1980:

Aşa că, la un moment dat, exasperat de toate aceste vociferări, m-am învrednicit şi l-am vizionat şi pe acesta, iar rezultatul a fost…

Că m-a dat pe spate!

Jovi Ene a ales pe filme-carti.ro 5 filme despre jocurile de noroc

Ceea ce urmează nu este un top clasic, așa că am organizat cele cinci filme văzute în ordinea apariției, fiecare dintre ele având câteva lucruri atractive, chiar atipice, fiind inovative în măcar un domeniu sau un subiect.

Alexandru Ion a ales pentru ctitori cinci documentare cu și despre fotbal de urmărit:

Vara trecută, în timpul Campionatului Mondial, scriam aici despre zece producții cu și despre fotbal pe care să le urmărești pe Netflix. Între timp au mai apărut și altele, iar acum profit de pauza competițională dată de preliminariile pentru EURO 2020 (hai, România?) pentru a-ți face alte cinci recomandări: 4 dintre ele pot fi urmărite pe Netflix, celălalt se găseste pe Amazon Prime.

NiPeMi povestete despre filmul Triple threat:

Triple threat este visul umed al oricărui iubitor de filme cu arte marțiale pentru că-i reunește pe greii actuali ai genului, cel puțin o parte dintre ei, cum ar fi Tony Jaa, Iko Uwais, Michael Jai White, Scott Adkins sau JeeJa Yanin.

Aș putea spune că avem parte de un Avengers al artelor marțiale.

Lucian Maier scrie pe Agenda Liternet despre un film sensibil, Touch Me Not:

Adina Pintilie reuşeşte să clădească un sistem (extrem de) coerent de vase comunicante şi de oglinzi care reflectă gîndurile care traversează (sub formă de imagine) aceste vase, în contextul unei sondări a (experienţei şi a) expresiei unor limite ale intimităţii [limite ale corpului şi limite ale gîndirii (despre corp)], o sondare a posibilităţii cinematografice de a reliefa aceste limite totodată.

Tot despre Touch Me Not a scris și Flavia Dima de la Acoperișul de sticlă:

Filmul se expune riscului de a fi văzut ca fiind imperfect prin asumarea acestei posibile laturi ale sale, a faptului că nu poate fi total, sau absolut – mai ales fiind și un film care discută despre cum facem față propriilor imperfecțiuni, chestionând chiar acele concepte care ne fac să catalogăm anumite aspect ale fizicului și psihicului drept astfel.

Dan Becerescu scrie pe blogul său despre Pororoca:

Tin minte ca am vazut trailerul de la Pororoca si mi-am zis ca e cosmarul oricarui parinte, dar intr-o zi o sa vreau sa-l vad. Vremea lui a venit zilele trecute si filmul e bun, bun de tot.

Răzvan enumeră în Gazeta de film 5 lucruri despre The Highwaymen

Netflix isi largeste orizontul in zona filmelor si abordeaza un gen mai rar in ultima perioada, filmele cu gangsteri. The Highwaymen este incercarea Netflix de a testa acest teren inainte de filmul The Irishman, al lui Scorsese, care se va lansa anul acesta tot pe platforma de streaming. Este o reusita? Avand in vedere ca nu am avut parte de prea multe filme de acest gen in ultimii ani (cel mai recent care imi vine in minte este Black Mass), productia Netflix este binevenita, chiar daca are destule puncte slabe.

Cristina Mitrea scrie pe 4arte.ro despre polițiști corupți și deținuți nevinovați din filmul În libertate

Deși criticii din Franța zic că dacă vezi „În libertate” o să te tăvălești de râs, mie nu mi s-a părut că e o comedie pe care s-o vezi cu lacrimi în ochi. Mă rog, cu excepția jafului dinspre final, când jefuitorul atacă magazinul îmbrăcat din cap până în picioare în latex și purtând niște coarne formidabile – atunci da, chiar îți dau lacrimile de râs.  Dar în rest, ești mai degrabă contrariat și te amuzi de nonsensul situațiilor prezentate.

Delia Marc de la filme-cărți.ro adaugă că poveștile au nevoie de suflet: En Liberté!

O comedie la care razi amar adesea si razi descatusat tot adesea, pentru ca filmul iti ofera si regretele si nevoia de a nu fi singur si nevoia de inocenta a personajelor, dar abunda si in gag-uri ingenioase,,, traznite, pline de umor… spectatorul nu “beneficiaza” de nicio clipa de plictiseala.

Tot acolo ne spune părerea și Iulia Dromereschi pentru că atunci când adevărul pare o minciună, iar minciuna e deja poveste: En liberté!

Urmăriți filmul cu inima deschisă și gata de orice surpriză. Ascultați coloana sonoră foarte potrivită și lăsați-vă încântați de expresivitatea tuturor actorilor; fiecare își joacă rolul mult peste ce s-ar presupune că este acest film, „doar o altă comedie romantică”. Greșit. În libertate este o piesă rock’n’roll cu accente melodice din filmele cu super-eroi, dedicată adevărului și multiplelor feluri în care acesta învinge, înfrânge, îndrumă sau îndepărtează. Și știți ceva? Acordați atenție omulețului cu pungile de plastic. Expresia „mătușa Tamara” capătă veleități complet noi, în cazul său.

NiPeMi scrie despre 12 Angry Men:

Iată-mă pus față în față cu capodopera 12 angry men, unul dintre cele mai apreciate filme din istorie. Dar oare își merită acest apelativ? Mi-am dezinfectat bisturiul și mă apuc de disecat.
Filmul, alb-negru, pentru cei interesați, prezintă finalizarea unui caz de crimă în care un puștan de 18 ani este acuzat că și-ar fi ucis tatăl cu o lovitură de cuțit bine plasată.
Nu asistăm absolut deloc la desfășurarea procesului, 12 angry men începe după terminarea acestuia, cu cei 12 jurați retrași într-o încăpere, încercând să ajungă la un verdict unanim.

Dan Romascanu scrie pe filme-cărți despre Umbrele victoriei: Censored Voices (2015)

Povestea filmului începe în 1967. Israelul ieșise victorios dintr-un război în care însăși existența statului fusese amenințată de armatele statelor arabe. În zilele, lunile, primii câțiva ani după război, Israelul a trăit o euforie a acestei victorii. Se întâmplase încă o minune din șirul celor care au asigurat supraviețuirea poporului evreu și renașterea statului evreilor. Israelul fusese obligat să ducă un război de supraviețuire, un război drept, și îl câștigase. Totul părea posibil, inclusiv ca acest război să fie ultimul pentru Israel, cel decisiv, așa cum promiteau părinții copiilor din acea vreme.

Emil Călinescu scrie pe CinEmil despre filmul Hotel Mumbai care este intens, dar nu este deloc indian

Hotel Mumbai este unul dintre cele mai intense si pline de suspans filme vazute in ultima vreme. Ca bonus, este si bazat pe fapte reale. Cand ma asta mi se face, la propriu, #pieleadegaina. […] Pentru ca va ziceam la inceput ca este un film plin de suspans, va spun doar atat: nu stii in niciun moment cine va supravietui si cine va fi omorat. Strict pe partea de thriller, este un film excelent. Americanii chiar stiu sa faca astfel de thrillere, stiu cum sa dozeze suspansul, stiu cum sa te faca sa simti frica in oase.

Anca Mureşan analizează filmul Capharnaüm pe Agenda Liternet:

Cum şi de ce să adaugi elemente în plus? În cîte feluri ţi se poate rupe sufletul? Care e punctul unde se frînge ceva în tine şi te lasă mut de emoţie? Mai priveşti lumea la fel după ce traversezi un ocean de mizerie şi nedreptate umană? Cîtă suferinţă poate îndura cineva care nu are decît vina de a se fi născut? Nu sînt întrebări retorice, sînt argumente în favoarea afirmaţiei că, odată ce ai văzut acest film, cu siguranţă ceva se zguduie înlăuntrul tău.

Iosif Prodan scrie cu apreciere despre Beach Bum pe FilmSI:

Beach Bum e ca un film de Woody Allen făcut în Florida. Mult soare, terase pline cu turiști trecuți prin prea multe primăveri și care încearcă să-și regăsească spiritul tînăr și liber. Sigur, sînt și droguri din plin, Matthew McConaughey e de fapt “regele prăjit al plajei”, Snoop Dogg îl alimentează cu o roabă de muguri (basculanta lui Dorel din imaginarul lui Radu Muntean e cam din aceeași ligă), apoi he gets high alături de un bătrîn rasta cu glaucom la ambii ochi, care-l ridică spre nori într-o încercare caricaturală de a scăpa de poliție.

Ionuţ Mareş de la Ziarul Metropolis este fascinat de film

Fără interogații psihologice ieftine, fără informații inutile despre trecut, fără explicații și motivații, fără relații cauză-efect forțate de scenariu, fără aluzii sociale sau politice – doar o frenezie permanentă pe care Moondog pare să o imprime lumii din jur, o lume la rândul său superficială, excesivă.

Și chiar dacă privim din afară la un astfel de delir, e ceva fascinant la acest dezmăț aproape psihedelic.

Emil Călinescu de la CinEmil face o analiză scurtă a filmului Beach Bum:

Oficial, avem o comedie. Nu stiu exact care-s criteriile si ce ar trebui sa fie, de fapt, acest film. Eu l-as numi un film de stare: iti induce o stare de bine, vacanta, plaja, distractie, fara griji, te face sa-l invidiezi pe acel personaj principal, Moondog. Un suflet de artist cu adevarat APARTE!

NiPeMi critică dur filmul Beach Bum:

The beach bum nu are o poveste, este un film fără scop, care începe în mijlocul unui nimic și duce spre un ocean de inutilitate.

Probabil trebuie să fii foarte fumat pentru a te bucura pe deplin de acest morman de absurditate și stupiditate ce îmbracă forma falsă de neconformism și atitudine libertină.

Dan Romascanu scrie pe filme-cărți și despre Drumul spre abis: Sans toit ni loi (1985)

Filmele lui Agnes Varda au calitatea de a folosi formule narative originale și interesante. Regizoarea știe să povestească, dar stilul ei este rareori convențional. Îi place să experimenteze, dar inovațiile sale servesc narațiunea și pun în evidență caracterele personajelor.

Alexandra Malachi scrie pe FilmSi despre Actori care au insistat ca personajele lor să fie ucise

Moartea unui personaj îndrăgit într-un serial sau franciză poate însemna o lovitură dureroasă pentru spectatori, dar de cele mai multe ori are un impact mult mai puternic pentru actorul care îl joacă.

Pierderea unui rol stabil când personajul iese din scenariu poate fi devastatoare şi, de regulă, e o situaţie în care niciun actor nu ar vrea să se trezească.

Bineînţeles că există şi excepţii. Sunt destule cazuri de personaje care şi-au găsit sfârşitul doar pentru că aşa au vrut actorii, ori pentru că pur şi simplu s-au plictisit de rol, dar mai ales pentru a evolua pe plan profesional şi pentru a-şi deschide noi oportunităţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.