Premiile BAFTA sunt echivalentul britanic al Oscarurilor si au ajuns la ediția a 72-a. În fiecare an, membrii Academiei britanice de artă a filmului şi televiziunii (British Academy of Film and Television Arts) își exprimă votul asupra celor mai bune producții cinemtografice ale anului.
Exista o singură categorie dintre cele 24 competiţionale unde publicul voteaza pentru a desemna câştigătorul – Rising Star. De asemenea, două premii speciale sunt oferite de organizatorii galei – BAFTA Fellowship şi Premiul BAFTA pentru contribuţii extraordinare aduse industriei filmului britanic.
Gala BAFTA 2019 a avut loc duminică seară la Royal Albert Hall din Londra.
Și în acest an gala de decernare a premiilor BAFTA a fost prezentată actriţa de comedie Joanna Lumley care se află la a doua sa experiență.

Iată lista completă a trofeelor atribuite în cadrul celor 24 de categorii de premii care au fost decernate la gala BAFTA 2019.
Premiul BAFTA pentru contribuţii extraordinare aduse industriei filmului britanic – Elizabeth Karlsen, Stephen Woolley, cofondatori ai Number 9 Films.
