Între 10 și 13 iunie, Happy Cinema din București și Bacău sunt gazdele primei ediții a Festivalului de film Classy care ne aduce pe marile ecrane producții clasice, cult și retro așa cum mulți dintre noi nu au avut ocazia să le vadă – pe marele ecran.
Classy Film Festival ne surprinde cu prima sa ediție prin gratuitatea vizionărilor offline cu o rezervare în prealabil pe Classy film festival și online, pe platforma de vizionare Happy Cinema Play, care, în contextul pandemiei, nu este un lucru mărunt.
Ca un adevărat cinefil, la începutul acestei pandemii, am urmărit toate producțiile contemporane și, atunci când am rămas fără filme noi de văzut, am pornit într-o călătorie cinematografică în timp.
Deceniu cu deceniu am descoperit filme pe care părinții și bunicii noștri le-au văzut în cinematografe. La fel ca și filmele de azi, și atunci erau tot felul de filme mai bune sau mai slabe, iar unele, crema, erau chiar geniale, inspirând generații întregi de cineaști și cinefili.
Classy Film Festival dorește să aducă filmele de neratat, care au făcut istorie, înapoi în cinema pentru a ne oferi experiența completă.
Ediția aceasta de festival aduce filme semnate de mari regizori (Alfred Hitchcock, Stanley Kubrick, Andrei Tarkovski, George Lucas) și jocul unor mari actori (Audrey Hepburn, Gregory Peck, Marilyn Monroe, Tony Curtis, Jack Lemmon).
Filmul Sunset Boulevard din 1950 este deschizătorul acestei ediții. La București, vizionarea va fi urmată de o discuție cu criticul de film Irina Margareta Nistor despre starurile perioadei de aur a ale Hollywood-ului.
Astfel de discuții ne vor aștepta și după proiecțiile 2001: A Space Odyssey (1968) cu Adrian Șonka, astronom și Vertigo (1958) cu Ileana Bîrsan, critic de film.
Poți participa gratuit și la două workshopuri inedite:
Sâmbătă, 12 iunie, după proiecția filmului Solaris (1972), cei pasionați de universul tarkovskian sunt invitați la evenimentul cu tema „Solaris: meditație despre om”, susținut de Dana Barangea. În cadrul acestei întâlniri vor fi aprofundate temele fundamentale pe care filmul le anunță, în contextul mai larg al întregii opere cinematografice tarkovskiene.
Duminică, 13 iunie, cei cărora le-a plăcut filmul Unora le palce jazz-ul, pot călători pe ritmuri de jazz până în epoca de aur a Hollywood-ului. Într-un ritm dinamic și vesel, vei învăța, împreună cu Vanda Ștefănescu, mișcări simple și elemente de bază ale stilului de dans care a revoluționat cinematografia începând cu anii ’20.
Accesul la evenimente este gratuit, dar este necesară o înregistrare în prealabil, detaliile se pot găsi pe site-ul festivalului.
Dacă te vei aventura în București la cinema te poți intersecta cu noi la următoarele filme la care nu dorim să lipsim:
Joi vom fi prezenți la deschiderea festivalului de la ora 19 la Sunset Boulevard.
Lumea Hollywoodului este întotdeauna fascinantă. Sunset Boulevard este o dramă care prezintă cu mult cinism realitatea lumii cinematografice a anilor 1950 și modul în care industria trata persoanele aflate în branșă de la actori până la regizori și studiouri.
Joi, 19:30 Roman holiday, nominalizat la zece Premii Oscar, a cucerit un Oscar mulțumită interpretării lui Audrey Hepburn în rolul unei prințese moderne, care se răzvrătește împotriva obligațiilor sale regale și explorează Roma pe cont propriu.
Vineri, 18:30 Coiful lui Alexandru Macedon, sau, după denumirea originală Dzhentlmeny udachi, este una dintre capodoperele cinematografice ale Uniunii Sovietice. Filmul, realizat în 1971, este o comedie atăt de populară, încât în Rusia rulează în fiecare an la televizor la începutul Anului Nou, la fel cum la noi, de Crăciun, nu lipsește Singur acasă.
https://www.youtube.com/watch?v=IOWMnROUpV4
Vineri, de la ora 19:00, ne vom lua pelerinele și ne vom lăsa seduși de partea întunecată a forței… pentru că au prăjituri!
Războiul Stelelor rămâne în istorie ca un film science-fiction de referință care nu a creat doar un număr imens de fani la nivel global ci chiar și propria religie, iar primul film din franciză, Star Wars: Episode IV – A New Hope, a adus o nouă eră în lumea cinematografică, formând cozi interminabile la intrările în cinematografe.
O nouă speranță așteaptă, dacă îți rezervi un loc, la bordul navei Millenium Falcon al lui Han Solo. Pentru a-ți testa memoria vrem să ne spui în comentarii…
Han a tras primul? Filmul este probabil unul dintre cele mai cunoscute ale francizei și acest aspect se reflectă și în numărul imens de reclame inspirate de el.
Mai ții minte de la televizor?
Sâmbătă, de la ora 14:00 mergem la Solaris, capodopera tarkovskiană din 1972, adaptare la romanul omonim al lui Stanislaw Lem. Am văzut Solaris, adaptarea din 2002 cu George Clooney așa că suntem nerăbdători să descoperim cum cat de diferite sunt cele două versiuni.
Dacă nu ai văzut niciunul dintre filme, Solaris este un science fiction în care un psiholog este trimis pe o stație spațială, care obritează planeta Solaris, pentru a determina comportamentul ciudat al astronauților. Filmul din 1972 este regizat de Andrei Tarkovsky te va surprinde cu siguranță.
https://www.youtube.com/watch?v=QR0buWkOuO8
Ai citit romanul Idiotul al lui Dostoievski? Sâmbătă, de la ora 15:00 ecranizarea Idiotul realizată de Ivan Pyrev este considerată exact rezultatul ideal pentru operele lui Dostoievski prezentate vizual.
De la ora 18:00 ne vom ocupa din nou locurile pentru o nouă porție de SF clasic – 2001: Odiseea Spațială.
Filmul regizat Stanley Kubrick a fost realizat concomitent cu romanul științifico-fantastic din 1968 scris de Arthur C. Clarke cu același nume.
Colaborarea dintre cei doi autori a rezultat într-un film care inițial a fost detestat de critici, dar iubit de tineretul vremii, rezultând în cel mai de succes film din acel an. Producția lui a necesitat eforturi destul de mari de la vopsitul a 90 de tone de nisip în culoarea gri pentru a simula solul lunar până la furtul ilegal de copaci sacrii în Africa.
Fun fact:
Vocea calculatorului HAL 9000 din film a fost interpretată de către Douglas Rain. Actorul, a fost inițial angajat pentru a fi naratorul filmului însă a devenit vocea șablon pentru calculatoare înainte de existența Siri/Cortana. El a mărturisit în ultimii ani ai vieții că nu a urmărit niciodată filmul pentru care și-a împrumutat vocea și nici nu a spus familiei despre rolul său.
De la ora 19:00 nu rata Manhattan, o comedie neagră realizată de Woody Allen în stilul său unic.
Duminică de la ora 14:00 ne vom delecta cu Zboară cocorii, singurul lungmetraj sovietic care a primit premiul cel mare al Festivalului de Film de la Cannes, în anul 1958. Mikheil Kalatozishvili a regizat acest film ieșind din tiparele vremii și abordând subiectele din perspectiva destinelor individuale, atacând teme tabu până atunci: sacrificarea unei generații, trădarea inimii, culpabilitatea și josnicia impunitivă.
Duminică, de la ora 16:00, Loving couples, o dramă romantică suedeză care povestește viețile a trei femei care se întâlnesc în salonul maternității. De la ora 18:00 intră în cinema și Vertigo, unul dintre cele mai misterioase thrillere ale lui Alfred Hitchcock.
Încheiem săptămâna și festivalul cu filmul Some like it hot/Unora le place Jazz-ul, de la ora 20:00, o comedie savuroasă cu Marilyn Monroe, Tony Curtis și Jack Lemmon în perioada lor de glorie. Filmul regizat de Billy Wilder în 1959 filmul a inspirat multe alte producții precum Sister act și White chicks, fiind un film în care, doi cântăreți care asistă la o crimă, se deghizează pentru a trece neobservați de către gangsteri.
Nu uita, cu toate că intrarea este gratuită, locurile disponibile sunt limitate și este necesară o rezervare pentru a putea veni la film așa că te invităm să îți rezervi un loc…multe deja sunt ocupate, așa că nu mai aștepta. Ne vedem la film!