Blogosfera cinefilă: 26 august – 1 septembrie 2019

Bună dimineața!

Această săptămână este una deosebită pentru că face oficial trecerea de la vară la toamnă, iar filmele cumva cu iz de toamnă au impresionat blogosfera cinefilă. Diversitatea blogosferei este făcută de filme noi și filme vechi, însă publicul se poate bucura atât de filme autohtone cât și filme de pe meleaguri internaționale diverse. Iată ce recenzii de filme a cuprins această săptămână care tocmai s-a încheiat

Cosmin Milchis povestește pe FacemFilm despre felul în care a fost prelucrată scena de luptă din Avengers: EndGame

E clar că cel mai recent film din seria Avengers este un eveniment, un blockbuster cum nu s-a mai văzut, ceea ce explică faptul că s-a cocoțat în vârful topului filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile, întrecând Avatar. Cum era și normal pentru un film de așa anvergură, și efectele speciale se ridică la nivelul pretențiilor pentru cel mai mare film produs de Marvel Studios.

NiPeMi recenzează cel mai nou film din seria Fallen, Angel has fallen

Nu că ar fi acțiunea din Angel has fallen ceva ieșit din comun, nu reinventează oala cu ciorbă, dar este una care te satisface, de la atacuri cu drone la explozii cu nemiluita, de la confruntări în care se consumă gloanțe cu duiumul până chiar și la ce ceva dezastre mai demolatoare, filmul nu plictisește.

Mă uitam cu o privire rânjitoare și tâmpă plasată pe gaura vorbitoare la miriada de explozii frumos colorate în mijlocul unei păduri, chit că nu izbucnea apoi vreun incendiu, cum nu prea am pățit anul ăsta.

Sincer, pe partea asta am rămas plăcut surprins, aici parcă acțiunea este mai redusă ca amploare și mai cu picioarele înfipte în nămol, nu mai avem bucăți de acțiune aiuritoare și fantasmagorice care-ți fracturează neuronul băgat în ghips și pare oarecum credibilă (în limitele rezonabilului).

Emil Călinescu scrie pe Cinemil despre film, considerându-l un film potrivit pentru trecereade la vară la toamnă

Nu va zic cine este si cum se termina totul, va spun doar ca desi vedetele sunt Gerard Butler (Mike) si Morgan Freeman (in rolul, al catelea oare?, de presedinte), cel mai bun rol (scurt, dar intens, delicios si DECISIV) il are Nick Nolte. Va spun doar ca este tatal lui Mike (Gerard), lucru pe care-l puteti afla din trailer.

Partea interesanta este invocarea constanta a realitatii, inclusiv un ipotetic summit in care vedem fetele liderilor reali ai lumii (Putin si Merkel fiind in prim plan). Oare de ce un astfel de film, 100% fictiune, doreste sa se agate de realitate? Un film de actiune corect executat, care livreaza bine si eskort antalya eficient si pe partea de comedie, se agata, parca, cu disperare de realitate. Nu este un caz real, dar vrea cu orice pret sa ne spuna ca se poate intampla oricand. O usoara propaganda cu care filmele americane ne-au obisnuit. Ceva firesc, ceva ce publicul american apreciaza.

Raluca Garbea analizează filmul pe StarFilme

Angel Has Fallen oferă un echilibru între momentele de acţiune şi cele comice. În plus, Mike Banning este un erou uman, cu slăbiciuni şi îndoieli. Gerard Butler îşi interpretează excelent personajul, la fel ca în celelalte două filme, şi se poate observa că se află în zona sa de confort, Mike Banning fiind, cu siguranţă, un rol care i se potriveşte.

Și Andreea de la Bucharest journal a scris despre film

Deoarece între filme este o distanță de trei ani, semnele de îmbătrânire se văd pe actori, dar ajută la construirea personajelor și a firului narativ.

Dacă în prima parte, Morgan Freeman, în rolul lui Allan Trumbull era speaker, apoi Vice Președinte, în cel de-al treilea film îl vedem în postura de Președinte al Statelor Unite ale Americii. Prietenia sa cu agentul Serviciilor Secrete Mike Banning a avut timp să se lege destul încât aceștia să aibă încredere unul în altul, chiar și atunci când FBI-ul îl pune pe Mike pe lista celor mai periculoși oameni.

Sorin Mincă analizează acest film pe MovieNews

Inițial filmul parcă mă invita puțin să fac bășcălie de scenariu. Să râd de reacția oamenilor din serviciile secrete care sunt atât de ușor învinși de răufăcători, sau de unele fire albe cu care este cusută povestea. Apoi, când intră în scenă Clay Banning, jucat de impresionantul Nick Nolte, narațiunea începe să prindă un umor propriu, am râs la dumele reușite care îl implică pe veteranul tată. Inclusiv gravitatea evenimentelor mi-a atras mai mult atenția din acel punct încolo. Ai putea zice că Nick Nolte salvează cumva indirect filmul.

Diana Duca scrie și ea despre Angel has fallen

Nu m-a dat pe spate firul epic, nici nu e filmul care sa mizeze pe asta, dar actiunea mereu exploziva si scenele de poc-poc si buf-buf, suficiente cat sa creeze suspans dar nu atat de explicite cat sa produca greata, sunt ce trebuie.

Si-mi dau seama cat de prinsa eram de film pentru ca jumatate din el mi-am concentrat energia pe dorinta ca Mike sa iasa cu bine din incurcatura. Ai putea spune ca e o pierdere de energie, doar e un film si e evident ca la final o sa iasa totul bine, dar eu zic ca atunci cand esti trup si suflet alaturi de personaj e semn ca filmul a reusit sa te cucereasca.

NiPeMi a văzut în sfârșit The art of racing in the rain și a scris o recenzie pe care o așteptam cu interes

Da, nu mi-e rușine să o recunosc, am plâns din greu la film, o parte pentru că era obligatoriu să o fac din cauza premisei, dar o parte a venit natural, ca urmare a evoluției personajelor.

Filmul este, mai presus de toate, inspirațional, plin de povețe utile, cu privire la viața scurtă ce nu trebuie irosită, chiar și titlul filmului fiind o metaforă în acest sens, arta pilotării pe ploaie înseamnă cu totul altceva pe măsură ce pătrunzi în miezul pildei.

 

Filmul lui Tarantino, Once Upon a Time… in Hollywood este în continuare de interes și a fost analizat de Dan Romașcanu pe FilmeCărți și Ana Ayana pe NumaiFilme.

Tarantino nu ezită nici aici să rectifice istoria și să facă dreptate, așa cum se pricepe el, pe platourile Hollywood-ului. Exagerat? Neverosimil? Să nu uităm titlul filmului. Din basme putem trage învățăminte serioase, dar ele nu sunt obligate să adere la adevăruri istorice. În plus, putem la orice vârstă să ne bucurăm de frumusețea și farmecul lor.

 

De altfel, coloana sonoră, anumite replici și piese vestimentare, plimbările cu mașina, reconstruiesc amintirile lui Tarantino despre Los Angeles, pe când regizorul avea numai șase ani. Pe atunci muzica se asculta la radio, cu volumul la maxim, în mașină sau acasă. Când venea momentul reclamelor, oamenii vorbeau mai tare, peste ele, dar nu le opreau. Muzica se asculta cap-coadă, fără a schimba posturile de radio din două-n două secunde. Firmele luminoase se aprindeau seara, când începeau spectacolele. Există o anumită nostalgie în aceste plimbări cu mașina, ascultând hit-urile copilăriei. Ele au însemnătate pentru Tarantino și probabil că-l vor lăsa rece pe spectatorul anilor 2019. Sau poate că-l vor face curios.

CineFiltru ne propune filmul The Last Black Man In San Francisco

De ce să-l vezi? Realism social, cu episoade de artă contemporană, în stilul & estetica unor Beasts of the Southern Wild, Moonlight sau The Florida Project, filmul lui Talbot pune întrebări serioase despre dreptul la proprietate și încearcă perspective poetice asupra unor idei precum anti-materialism („You never own shit!”), gentrificare & marginalizare. Și chiar mai mult de-atît.

Iulia Dromereschi scrie pe FilmeCărți despre filmul Arest

Dar filmul acesta trebuie văzut. Așa greu cum mi-a fost, am rezistat până la capăt, cu toate că au fost scene și succesiuni de scene în care mai că îmi venea să părăsesc sala. Ce m-a ținut pe scaun a fost povestea, dar mai ales jocul. Pentru un film cu doi protagoniști, doi oameni închiși în același decor minimalist, timp de două ceasuri, „Arest” se înscrie, pentru mine, în rândul acelor lucruri fine la care rămâi cu gândul multe luni după ce le-ai văzut/trăit. Este un film din care citezi, cu o ușoară greață, dar cu un respect imens pentru regizorul care și l-a imaginat, pentru scenaristul care a scris replicile și pentru actorii cu o prezență incredibilă.

NiPeMi continuă topul AFI 100 cu locul 065 – The African Queen

Coloana sonoră este și ea banală, ba chiar enervantă, pentru că are tendința de a dramatiza scene obișnuite, mă trezeam subit cu niște muzică simfonică într-un ritm tot mai alert de mă așteptam la vreun tsunami sau cine știe ce bombă nucleară, dar de fapt nu se întâmpla nimic.

N-am înțeles avalanșa de nominalizări pentru acest film, nu este nici profund, nici original, nici nu știu cum, este doar bine jucat și superb vizual în mediul lui natural, dar cam atât, nu pot să-l bombardez cu mai mult de un 7.

Emil Călinescu de la Cinemil a fost în Bucătăria iadului

Initial am vrut sa scriu un articol intitulat De ce Bucataria iadului nu este un film credibil. Argumentele le am in continuare, sunt convins ca filmul nu este unul credibil.

Filmul Bucataria iadului – The Kitchen are sens, are o logica interna pe care o respecta, deci nu poate fi acuzat de fracturi logice flagrante. Interpretarile actorilor sunt dificil de catalogat, de judecat: au vrut sa fie ca de parodie, sa ironizeze, ori au fost pe bune? Per total, obiectiv vorbind, nu mi-au placut, dar dezastru nu sunt.

Tânăra Kassandra Veress analizează pe Agenda Liternet filmul Pescărușul

Filmul nu este recomandat privitorilor care aşteaptă să le fie livrată o poveste clară, conţinând toţi paşii unei naraţiuni bine definite. Nici celor care caută o poveste cu accente scandalos-tabloide. E mai degrabă potrivit pentru visătorii după-amiezilor toride de vară, pentru cei care îşi doresc o evadare din imediat şi o meditaţie pe tema firii omeneşti.

Dan Romașcanu scrie pe Filme-Cărți despre filmul israelian Dancing Arabs

Prima parte a filmului are multe scene umoristice, mai ales în secvențele care descriu stereotipurile folosite de cele două popoare în descrierea istoriei și în relațiile dintre ele și rezultatul acestora în viața de zi cu zi. Din fundal nu lipsesc evenimentele tragice ale anilor primei intifade, dar tonul reușește să fie detașat punctând cu precizie câteva adevăruri importante, fără a fi nici escapist, nici vulgar și nici retoric. A doua parte lasă locul melodramei, dar nici aceasta nu pare exagerată, în definitiv este vorba despre un gen foarte popular în Orientul Mijlociu.

Adriana Gionea scrie pe PostModern despre Secretul lui Raoul Taburin

În Saint Ceron, reputaţia unui bărbat adevărat este alimentată mai ales de iscusinţa în manevrarea bicicletei. Nu înveţi să mergi pe bicicletă, nu exişti. Ajungi ruşinea familiei. Nu ai prieteni şi nici de femeia dorită nu te poţi apropia.

Chiar în această comunitate senină, în care bicicleta este preaslăvită, Raoul Taburin a reuşit să păstreze un secret cumplit. Secretul său este precum actele odioase ce duc de obicei la excluziunea socială. Dar nu va gândiţi la vreun act sinistru. Puteţi vizita liniştiţi Saint Ceron. Raoul este inofensiv. Pe el îl bântuie doar faptul că nu ştie să meargă pe bicicletă.

NiPeMi a săpat adânc pe Netflix și a dat peste filmul sud-corean Lucid dream

Nu lipsesc momentele dramatice, specifice filmelor sud-coreene, fără de inimă să fii și tot ești mișcat până la lacrimi de anumite scene, îmi place mult cum reușește industria filmului din Coreea de Sud să surprindă tristețea și drama personajelor încât să te atingă la suflet, chiar dacă sunt destul de previzibile secvențele și cam aceleași de fiecare dată.

Corina Moisei-Dabija a ales să recenzeze pe FilmeCărți filmul rusesc The Fool (2014)

Și aici țin să menționez că filmul este indispensabil pentru cei care nu cunosc Rusia oamenilor reali. O țară în care nu mai e loc de onoare, de bun-simț, în care oamenii cinstiți sunt vânduți pe bani mărunți. O țară în care corupția dictează regulile și face jocurile. O țară în care birocrația înlocuiește vieți, iar cei dintâi devin cei de pe urmă.

Cosmin Milchis aduce în atenție pe FacemFilm, Spring, un scurtmetraj de animație realizat în softul gratuit de modelare 3D Blender

Întregul scurtmetraj este realizat în Blender, un software de animație 3D gratuit și open-source, însă Spring are acea magie care o simțim atunci când mergem să vedem animațiile Pixar sau Dreamworks. Viitorul animației 3D sună bine, existând acum posibilitatea de a crea animații 3D fără a avea nevoie de bugete imense și de companii mari de producție. Artiștii pot să își dea mult mai ușor frâu liber imaginației, să creeze exact proiectele pe care le vor fără constrângerile ce vin din lucrul cu marile companii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Escort Mersin

«

www.ankaraup.com

«

eskişehir eskort

«

olgun

«

escort adana

«

adanaescortselen.com

«

eskort bayan

«

www.adanaescortlinda.com

«
Wordpress Temaları