Premiile Gopo sunt echivalentul autohton al premiilor Oscar și mai este puțin până la Gala Premiilor Gopo care va avea loc marți, 29 iunie, și va fi transmisă în direct începând cu ora 19.30 pe Voyo, pe TIFF UNLIMITED și pe premiilegopo.ro.
Cu această ocazie m-am gândit să îți prezint mai multe despre filmele românești recente și privirea mi-a picat pe singura schimbare din structura festivalului în acest an. Premiera anului 2021 este prezența a trei categorii distincte dedicate scurtmetrajelor: 12 titluri au fost nominalizate pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație, Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune și Cel mai bun scurtmetraj documentar. Aici poți vedea întreaga listă de nominalizați la premiile Gopo 2021.
Planul era să fac un articol care să cuprindă toți nominalizații, dar răspunsurile au fost unele deosebite și pline de energie și m-am hotărât să acord fiecarui regizor spațiu distinct. Prin urmare, de astăzi și până la Premiile Gopo 2021 vei putea citi zilnic câte un interviu cu un regizor de la una dintre cele 3 categorii de scurtmetraje despre filmul său, dar și despre scurtmetraje în general.
Filmele documentare au câștigat teren în ultimii ani atât la nivel mondial, cât și în România, iar cele nominalizate la categoria Cel mai bun scurtmetraj documentar de la premiile Gopo sunt cu siguranță producții ce nu trebuie ratate. Astăzi avem plăcerea să aflăm mai multe despre viziunea regizorului Mihnea Toma, prezent la premiile Gopo cu scurtmetrajul documentar Venim pe rând și mergem pe sărite.
Mihnea Toma este student la regie de film, în anul III, la UNATC “I. L. Caragiale”, iar documentarul său este al treilea din filmografie. Subiectul este unul inedit, iar titlul este unul frumos ales. Filmul prezintă ultima generație de bocitoare din satul Romuli, o tradiție pe cale de dispariție.
Mai multe despre Mihnea Toma și filmul său poți citi în următorul interviu.
Ce te-a determinat din poveste să alegi subiectul abordat?
În primul rând, am pornit cu ideea de a face acest documentar, care a fost realizat în anul II de facultate, dorind să abordez un subiect nou pentru mine, un subiect pe care să îl descopăr pe parcurs ce fac filmul, nu unul care să-mi fie familiar în mod direct. Cred că am fost influențat și de faptul că o bună parte din copilărie mi-am petrecut-o vizitându-mi bunicii la țară și acum sunt destul de nostalgic după acea vreme. Un impact l-a avut și moartea uneia dintre străbunicile mele. A fost prima înmormântare la care am simțit cu adevărat că pierd pe cineva.
Am ales subiectul fiind fascinat să văd cum aceste femei păstrează o tradiție, nu doar din simpla dorință de conservare, ci din pură pasiune și credință în ceea ce fac. Am rămas uimit și de vitalitatea pe care o au și de umorul lor, în contrast cu ocupația pe care o desfășoară.
Care a fost cea mai mare provocare în timpul producției? Au existat momente amuzante?
Cea mai mare provocare a fost filmarea secvenței priveghiului. Aflasem din întâmplare că o bătrână din sat murise recent și că bocitoarele vor merge să-i cânte. Familia ei a fost de acord să filmăm, chiar ne-a invitat și la pomană, dar a fost dificil să ne punem problema că vom invada intimitatea unei familii într-un astfel de moment și a modului în care ar fi cel mai potrivit să filmăm. Cu atât mai mult cum eram cinci oameni în echipă.
Din fericire, au fost și multe momente amuzante. Unele dintre ele au rămas și în film. Îmi amintesc cum ne-au povestit când au cântat acasă pentru niște jurnaliști, iar vecinii au sunat crezând că cineva a murit. Într-una din zile, după ce luasem prânzul, am fost invitați la o bătrână din sat, rudă cu una dintre bocitoare, pentru că pregătise masa și voia să ne servească și pe noi, iar la scurt timp trebuia să mergem și la pomană. Nu am putut refuza, cu atât mai mult că una dintre bocitoare ne-a spus în glumă că nu ne mai lasă să filmăm dacă nu venim să mâncăm. Așa că am luat trei mese una după alta.
Care este, după parerea ta, cel mai puțin apreciat aspect al unui scurtmetraj și de ce consideri că lumea ar trebui să-și îndrepte privirea mai des către scurtmetraje?
Lumea ar trebui sa încerce să dea o șansă și scurtmetrajelor pentru că în această formă mai concisă poți spune un anumit tip de povești, poți arunca o privire asupra unui aspect din viață care nu poate fi ilustrat întotdeauna într-un lungmetraj. Multe sunt făcute de studenți și se reflectă în ele o energie diferită, un suflu nou. Nu pot să îmi dau seama exact de ce nu sunt la fel de apreciate de publicul larg, dar cred că ține și de rolul pe care îl au distribuitorii.
La ce ar trebui să se aștepte realizatorii de scurtmetraje de la audiență și la ce ar trebui să se aștepte audiența de la creatorii de scurtmetraje?
Publicul să se aștepte ca noua generație de regizori să abordeze subiecte actuale, subiecte care până acum au fost ocolite sau incomode, poate chiar considerate tabu. Simt o deschidere mai mare și sunt sigur că vom reuși să vorbim liber despre ce ne propunem. Cât despre realizatorii de scurtmetraje, putem spera că publicul va recepta mesajele transmise și că îi vom ridica probleme noi de gândire.
Care sunt elementele cheie pentru a face un scurtmetraj?
E nevoie de multă pasiune, muncă și o poveste bună. Trebuie să ai încredere în ceea ce vrei să spui și să treci printr-un filtru tot ce vine din exterior pentru a nu te pierde în mulțimea de păreri. Și mai ai nevoie de multă răbdare. În cazul nostru, materialul obținut în cele cinci zile de filmare a fost cu mult mai mult decât ne așteptam. Din ce îmi amintesc, am avut material care dura în jur de 12 ore, din care trebuia să scoatem un scurtmetraj de maxim 20 de minute. Așa că răbdarea este și ea esențială. Forma de scurtmetraj te împinge să faci un efort pentru a comprima ce e mai bun în câteva minute.
Dacă ai avea oportunitatea de a realiza un nou film, ai alege să faci tot un scurtmetraj sau teai aventura la un lungmetraj?
Aș realiza în continuare un surtmetraj. Pentru mine încă este un proces de învățare și cred că mai am de spus povești în această formă până mă voi simți pregătit pentru un lungmetraj.
O mare problemă a scurtmetrajelor este faptul că în afară de festivaluri, accesul lor în cinematografe și/sau la TV este infim, cum poate reuși publicul să vadă scurtmetrajul realizat de tine și care este viziunea ta ca soluționare a acestei chestiuni?
Cred că aici lipsește și o educare a gustului publicului. Pare un cerc vicios, care pornește de la distribuitori, de la interesul cinematografelor sau a televiziunii pentru astfel de produse, până la cererea publicului. Poate ar ajuta crearea unor platforme dedicate sau introducerea unui număr mai mare de scurtmetraje pe marile platforme de streaming. E de menționat și faptul că scurtmetrajele depind foarte mult de circuitul festivalier pentru a-și face loc în fața spectatorilor și de cele mai multe ori, trebuie să treacă de acest circuit pentru a fi arătate în cinematografe sau la TV. Să sperăm că și „Venim pe rând și mergem pe sărite” va reuși să fie arătat unui public mai larg după ce își încheie drumul prin festivaluri.
Foto: Mihaela Ene
