EXT. MAȘINĂ. NOAPTE, al doilea lungmetraj de ficțiune regizat de Andrei Crețulescu va avea premiera pe 13 septembrie în cinematografe. Avem plăcerea de a discuta cu Andrei Crețulescu, regizorul și scenaristul filmului „EXT. MAȘINĂ. NOAPTE”, un lungmetraj de ficțiune care promite să surprindă și să provoace publicul românesc. Prezentat în premieră la TIFF 2024 în cadrul Zilelor Filmului Românesc, acest film aduce pe ecrane o poveste plină de întorsături neașteptate, în care planurile unei echipe de producție se destramă pe măsură ce încearcă să creeze un film de gen de succes. Cu o distribuție remarcabilă, care îi include pe Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Șerban Pavlu și Andi Vasluianu, „EXT. MAȘINĂ. NOAPTE” explorează nu doar procesul creativ din spatele unui thriller, ci și frustrarea și ironia care însoțesc adesea realizarea unui film.
De la transformarea scenariului în timpul pandemiei la decizia de a filma în plan-secvență, Andrei Crețulescu ne povestește despre provocările și revelațiile din spatele acestui proiect unic. Cum a evoluat ideea inițială a filmului, cum titlul aparent absurd s-a impus în mod natural și cum pasiunea lui Crețulescu pentru cinema se reflectă în fiecare cadru sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le vei afla în cele ce urmează.
Așadar, hai să descoperim povestea din spatele „EXT. MAȘINĂ. NOAPTE” și ce face acest film atât de special în ochii regizorului și scenaristului său, Andrei Crețulescu.
Spuneai că EXT. MAȘINĂ. NOAPTE n-a fost gândit de la început ca un film despre film sau despre cum NU se face un film… Prin câte variante de scenariu și titlu ai trecut și cum ai decis această variantă de titlu, ce semnifică sau cum ar trebui citit în relație cu conținutul?
Am plecat de la un thriller sângeros în vîrf de munte și am ajuns la un film desprea facerea (și des-facerea) unui thriller sângeros. În vîrf de munte. Scenariul original a suferit o mutație în timpul pandemiei – ca întreaga societate, de altfel -, dar numărul de drafturi e același ca la toate filmele, mari sau mici, la care am lucrat: trei.
Titlul e un nonsens voit și s-a impus de la sine, de la bun început – în mod normal, ar fi trebuit să avem fie Interior. Mașină. Noapte, fie Exterior. Șosea. Noapte. „Normal” e, însă, un cuvînt tare departe de geneza acestui film.
Deseori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe platou, ne arată filmul. E valabilă această notă și pentru parcursul filmărilor?
Programul de filmare s-a tot scurtat, din pricina calendarului încărcat și a vremii buclucașe, dar totul a mers strună. La ultima dublă filmată pe serpentine, la lăsarea serii, cele trei mașini (actorii, producția, recuzita) s-au rătăcit una de cealaltă, așa că ne-am trezit pierduți unii de ceilalți, fără semnal și fără repere, de parcă jucam în filmul pe care-l filmam.
Cum ai descrie filmul, în câteva cuvinte, pentru publicul larg și care ar fi principalele motive pentru care ar trebui să vedem acest film?
Principalele motive ar fi cei patru actori – Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu, pe umerii cărora șade, practic, întreaga întreprindere. Noi am descris „Ext. Mașină. Noapte” ca pe un making-of al unui film care nu există – abia aștept să aflu cum îl va descrie publicul.
Ai ales să structurezi filmul în trei planuri-secvență, pot fi ele citite și ca trei filme diferite? Și cât de dificilă a fost realizarea acestui demers – având în vedere lungimea acestora și volumul dialogurilor?
Am hotărât de la bun început că vom filma în plan-secvență – e mai greu și mai onest, în același timp. Pe hîrtie părea dificil și obositor – actorii, împreună cu directorul de imagine, Andrei Butică, au făcut să pară totul floare la ureche.
În ce măsură este EXT. MAȘINĂ. NOAPTE o declarație de dragoste pentru cinema, pentru meseriile din industrie? Cu atât mai mult cu cât ai experimentat mai multe domenii: critica de film, producția, regia, scenaristica?
Într-o măsură, sper, chiar mai mare decât pare la prima vedere. Faptul că, de-a lungul vieții, am purtat pălării multe și diverse m-a făcut deopotrivă mai atent, mai incisiv, mai curios și mai relaxat.
Cât de dificil este pentru un regizor să-și satirizeze propriile intenții cinematografice și cât de personal e filmul, din acest punct de vedere?
Nu-i ușor, ca să citez chiar din scenariu. Regula nescrisă spune că, atunci cînd faci un soi de behind the scenes, filmul din film trebuie să fie cel puțin caraghios, iar regizorul – cel puțin ridicol. E foarte important să nu ne luăm prea în serios. Esențial, aș zice.
Una din replicile amuzante din film include o referință la Paul Verhoeven? Care sunt titlurile tale preferate din filmografia acestuia?
Aveam nevoie de un rapel la un regizor faimos, recunoscut, în principal, pentru filme relativ violente. Filmele pe care Verhoeven le-a realizat în Olanda sunt remarcabile (în special „Spetters” și „Soldaat van Oranje”) – pe de altă parte, „RoboCop” pare să devină, la aproape 40 de ani de la premieră, mai subversiv și mai actual. A propos de actual – „Elle” este un film absolut formidabil.
Ce filme, regizori, scene, momente te-au inspirat în cariera și motivația de a face film, ca scenarist și regizor? Și ce filme te-au impresionat în ultima vreme și de ce?
Nu-i suficient timp și nu-i suficient spațiu pentru o listă exhaustivă – și probabil tot incompletă. Hitchcock, Truffaut, Altman, Welles și Lynch – zic să-i menționez măcar pe cei care m-au influențat direct pentru „Ext. Mașină. Noapte”. Cel mai bun lucru pe care l-am văzut în ultima vreme este noua montare „Alice în Țara Minunilor” – Opera din Strasbourg, pe muzică de Philip Glass.
E dificil pentru un scenarist să aleagă momente favorite din film… Totuși, care ar fi replicile care îți plac cel mai mult și care ilustrează mesajele filmului?
Da, este dificil spre imposibil. Există, însă, o replică pe care am pus-o chiar pe afiș, fiindcă mi se pare că sintetizează și provoacă în același timp: „un film nu e niciodată doar un film”.
