Men in Black International de la A la Z

Men in Black (Bărbații în Negru) au revenit din acest weekend în cinematografe cu prima lor poveste internațională, Men in Black International (Bărbații în Negru Internațional).

Din noua distribuție fac parte nume consacrate precum Chris Hemsworth – Agent H, Tessa Thompson – Agent M, Liam Neeson – Agent High T, Emma Thompson – Agent O, Rafe Spall – Agent C și Rebecca Ferguson – Riza. Cu toate acestea, când ne gândim la Bărbații în Negru, ne gândim involuntar la cei mai cunoscuți agenti MiB: Will Smith – Agent J și Tommy Lee Jones – Agent K.

Cine sau ce este Bărbații în Negru?

Probabil mulți cunosc cine sunt Bărbații în Negru, dar, pentru cei care nu au avut ocazia de a descoperi, Bărbații în Negru sunt o agenție secretă guvernamentală creată cu scopul de a lua legătura cu ființe extraterestre. Filmele sunt inspirate de benzile desenate ale lui Lowell Cunningham din 1990 și 1991, iar în urma succesului primului film a apărut și o serie de animație numită Men in Black: The Series.

La început, agenția a fost luata în glumă de toți, mai puțin de extratereștrii. Primul contact cu ființele extraterestre a avut loc în anul 1961 și, de atunci, Pamântul a devenit un spațiu intergalactic de refugiu pentru multe specii. Extratereștrii refugiați au fost plasați inițial mai mult în zona New York dar, pe măsură ce numărul lor a crescut, agenția a trecut de la nivel local, la național și, prin acest nou film, la nivel internațional. Bărbații în Negru sunt responsabili de reglementările impuse extratereștrilor, protejarea Pământului de orice amenințare extraterestră și păstrarea secretului că extratereștrii există și sunt printre noi.

Regula impusă de la început pentru fiecare agent este:
Vei purta numai costumul aprobat de Serviciile Speciale MIB. Te vei conforma cu identitatea pe care ți-o oferim, vei mânca unde îți spunem, vei trăi unde îți spunem. De acum, nu vei mai avea niciun semn distinctiv. Nu vei ieși în evidență în niciun fel. Intreaga ta imagine este creată pentru a nu lasa nicio amintire de lungă durată cu oricine te-ai întâlni. Ești un zvon și vei fi considerat doar un „déja-vu” și uitat la fel de rapid. Tu nu exiști. Nu te-ai născut niciodată. Anonimatul va fi numele tău. Tăcerea, limba ta maternă. Nu mai faci parte din sistem. Ești dincolo de sistem. Peste sistem. Mai presus de sistem. Noi suntem „aceia”. Suntem „ei”. Suntem Bărbații în Negru.

Scurt rezumat din filmele anterioare Men in Black (Bărbații în Negru)
In primul film MiB, ...
… James Darell Eduards III(Will Smith) este polițist și se intersectează într-un caz cu un suspect supernatural de agil prin străzile New York-ului. Înainte de a-l captura, suspectul menționează că James nu poate face nimic și că totul este pierdut pentru că El vine. La o fermă în marginea orașului, o navă spațială aterizează forțat și fără permisiune. Extraterestrul gândac omoară un om numit Edgar și îi folosește pielea pe post de costum. Agenții MiB trebuie să salveze Pământul prin recuperarea unei Galaxii. James este recrutat de Serviciile Speciale MiB și este detașat ca partener al Agentului senior K (Tommy Lee Jones). Împreună reușesc să rezolve cazul. The End.
În al doilea film MiB, ...
… acțiunea se petrece după 5 ani de la povestea primului film. Agentul K s-a pensionat, însă o amintire ștearsă de acesta din trecutul său poate rezolva misterul Luminii Zarthei. Tot ce știu ceilalți despre asta este doar că este foarte puternică și este vânată de Serleena, o răufăcătoare extraterestră. Agentul J încearcă să își ajute fostul partener pentru a rezolva misterul, se îndrăgostește pe parcurs, aflăm despre primul contact al Pământului cu extratereștrii și avem parte de apariția supriză a lui Michael Jackson care își dorește să devina Agentul M. Pământul este salvat. The End.
A treia întâlnire cu Will Smith - Agent J și Tommy Lee Jones - Agent K este ...
… una despre călătorii în timp. Avem parte de un răufăcător boglodit, Boris Animalul, care reușește să evadeze din închisoarea de maximă siguranță aflată în partea întunecată a Lunii. El se întoarce în timp pentru a-l neutraliza pe Agentul K care este, astfel, sters din prezent. Singurul agent care își amintește de K și poate salva Pământul este Agentul J. Întors în timp, J află mai multe despre despre el, dar și despre partenerul său și salvează cu succes viitorul omenirii. The End.

Men in Black International

Și am ajuns la noul film MiB, al patrulea, însă un spin-off al seriei. Will Smith – Agent J și Tommy Lee Jones – Agent K nu apar  în acest film, iar singura figură cunoscută este Emma Thompson – Agent O, reprezentanta MiB din New York. Bine… și niște extratereștrii pe ici pe colo… poate și o anume armă foarte periculoasă. Dar mai sigur vedeți filmul pentru confirmare. Liam Neeson joacă rolul reprezentantului MiB din Londra, Agent High T. Nimic nou sub soare. Are un rol identic cu toate rolurile sale în general…

Tessa Thompson o interpretează pe Molly care pe vremea când era doar o copilă a fost omisă de agenții veniți la casa ei într-un caz de recuperare a unui extraterestru. Amintirea aceasta îi menține în decursul anilor interesul pentru a ajunge să lucreze la agenția de extratereștrii. Desigur, nu este ușor să găsești ceva ce practic „nu există”, însă iată că a reușit și intră în cel mai bine păstrat secret al Seviciilor Secrete. Dexteritatea ei atrage atenția și devine Agent M, fiind primită în training pe mâna lui Chris Hemsworth – Agent H de la agenția MiB din Londra.

Este cumva fascinant să îi vezi pe cei doi în echipă dupa ce au jucat împreună ca Thor și Valkyrie de la Thor: Ragnarok încoace până la Avengers Endgame. Trebuie să recunoaștem că au o chimie bună pe ecran. Însă ideea de a avea un film MiB fără personajele care au consacrat această serie mi s-a părut destul de ingrijorătoare. Poate că unul dintre motivele acestei schimbări a fost faptul că Will Smith era ocupat cu Aladdin, sau poate pur și simplu au vrut să încerce ceva nou… știm și noi?

Chestia e ca norocul acestui film este că nu cade în penibil precum alte continuări recente ale unor serii de succes din secolul trecut. Deși nu excelează, filmul rămâne pe linia de plutire cu un scenariu decențel…ish, interpretare mulțumitoare și destul de puține detalii nelalocul lor. Desigur, întreaga chimie a filmului a fost schimbată, și acest lucru nu se datorează personajelor sau actorilor neapărat. În primele filme aveam un mentor și un începător. Avem și aici așa ceva, însă atitudinea lor nu este tocmai ce a recomandat medicul…

Agent K vs. Agent H

În seria originală îl aveam pe Agent K, un senior care avea experiență, și deși nu se sfia să îl ia peste picior pe Agent J, reușea să fie un exemplu și un menor. El se remarca prin seriozitatea și profesionalismul de care dădea dovadă și prin felul în care își trata profesia.

Agentul H nu este tocmai un exemplu profesional. Rutina lui iese din codul de profesionalism, iar aerul de vedetă îl face să piardă din vedere detaliile importante, fiind mult mai implusiv și mânat de instincte. El se compromite profesional și se comportă mai degrabă ca un copil mare, un Thor îmbrăcat în costum negru, un comediant care face mai mult glume decât să își facă treaba eficient. Cumva Chris Hemsworth nu vrea sau nu poate să își iasă din rolul de Thor și să intre în rolul de Agent H. E sarmant, e sexy și musculos, se luptă bine, dar nu e modelul pe care l-am fi asteptat ca Agent senior MiB.

Agent J vs Agent M

Apoi am avut Agentul J, care era introdus proaspăt în  MiB. învăța totul din mers și experiența anterioară de polițist îl ajuta să iasă din protocolul urmat de K pentru a rezolva cazul. Da. exista un protocol și pe parcursul celor trei filme îl vedem pe J respectând protocolul chiar dacă rămâne cu stilul său original de a soluționa problemele.

Acum o avem pe Molly care devine Agent M după ce reușește să îi urmarească pe Agenți până la Sediul Central MiB unde intră cu nonșalanță de parcă ar fi de-a casei. E interesantă abordarea ei, înțelegem faptul că a studiat problema și încearcă să treacă neobservată, însă ne este destul de greu să ne imaginăm cât de genială să fie pentru a sparge sateliți guvernamentali pentru a afla când sosește următoarea navă extraterestră, cât să urmărească echipele MiB pentru a nu fi la rândul ei observată de organizație. Ok… poate a avut noroc, însă felul în care se comportă odată recrutată este și mai confuz. Odată primit costumul ea nu pare să fie deloc surprinsă nici de mediul în care este, nici de armele sau gadgeturile pe care le întâlnește. Pare să le cam știe pe toate și nu descoperă nimic special pe parcursul filmului.

Ok. Cei doi rezolvă cazul. Se poate observa clar chimia dintre ei ca și actori și fac o echipă excelentă. Povestea este palpitantă vizual, luptele sunt relativ convingătoare, povestea este concentrată și este plăcut că avem pe ici pe colo și referințe la vechile filme. Dacă în vechiul film avem un extraterestru asistent în formă de cățel, acum îl avem pe Pawny care este pur și simplu adorabil.

Men in Black International e ok, dar…

În comparație cu celelalte 3 filme ale francizei, MiB Internațional (Bărbații în Negru Internațional) are mici hibe logice. Agenția secretă avea întotdeauna o metodă/un plan pentru a neutraliza amintirile celor pe care îi întalneau. Mașina zburătoare avea neutralizator sub ea pentru a transmite flashuri în deplasare. Persoanele întâlnite primeau o poveste sau unele indicații despre ce să facă și erau apoi neutralizați. După marea luptă din al doilea film, un monument neutralizeaza amintirea unui oraș întreg. Aparent, filmul prezent ignoră acest aspect și merge pe premisa că există întotdeauna echipe de agenți în spatele agenților principali care au ca singur scop neutralizarea civililor.

Men in Black International (Bărbații în Negru Internațional) este un film ok și dacă îl iei de sine stătător și dacă îl incluzi în seria MiB. El se detașează puțin de primele trei filme, însă esența este aceeași și te vei bucura de el în cinema. Povestea nu este atât de memorabilă și se simte o lipsă de inspirație pe ici pe colo, însă filmul oferă ce trebuie publicului: acțiune, comic, ironie, extratereștrii, puțin romantism, puțină intrigă și conspirație.

Este mai slabuț decât celelalte prin simpla scuză că celelalte trei există. Dacă acesta ar fi fost primul din această poveste… probabil că fiind introduși de la zero cu această lume a MiB am fi zis toți în cor: Waw! Dar nu este, și de aceea este greu să nu îl compari cu o poveste în care, nu știu cum, timpul avea răbdare să explice mai bine care era treaba și nu ne băga direct în mijlocul acțiunii fără să ne pregătească. Cu cât mă gândesc mai bine, acest film încearcă să concentreze într-un film ceea ce am primit poate în primele două filme din serie. E ca atunci când mergi la o petrecere și începi să bei alături de oameni pe care nu îi cunoști de parcă i-ai cunoaște de o viață.

Probleme în MiB

Regizor a fost F. Gary Gray, cunoscut pentru filme de acțiune cu urmăriri și suspans, dintre care The Italian job și The Fate of the Furious. El a intrat în conflict de mai multe ori cu producătorul filmului, Walter Parkes. Acesta a avut un cuvânt destul de sonor de spus în realizarea filmului, dat fiind că a fost implicat în realizarea tuturor filmelor seriei. Gray a încercat de mai multe ori să se retragă, însă a rămas datorită rugăminților Sony.

Pe scurt, scenariul inițial implica o trupă de extratereștrii inspirați de Beatles… nu e cazul acum… și dezbătea teme ceva mai actuale precum imigrarea. Parkes a rescris de câteva ori pasaje din scenariu astfel că actorii erau deja confuzi cu privire la ce au de făcut. De asemenea, Parkes a fost conflictual și cu privire la corecția de culoare din post-producție. Astfel au fost create două versiuni de ales pentru filmul final. Versiunea lui Parkes a câștigat… și rezultatul arată bine vizual. Sunt destul de curioasă cum ar fi fost filmul daca Parkes nu și-ar fi băgat coada, însă tare mi-e că nu am mai fi recunoscut filmul ca făcând parte din franciză dacă nu se intervenea. Sunt destul de multe cazuri de abordări mai moderne ale filmelor care nu au dus unde trebuie. Și cred că are destulă porție de feminism în el încât să nu deranjeze.

Trecând peste acest lucru, filmul este de văzut în cinema. Este spectaculos și distractiv. Este un film numai bun de văzut cu gașca sau cu jumătatea și nu te va plictisi. Este distibuit de Intercom Film.

Articole similare

15 COMENTARII

    • Mie mi-a placut ultimul Men in Black, tocmai pentru ca e o femeie in rolul principal. Filmul este simpatic si iti aminteste sa crezi si sa-ti urmaresti propriul vis, oricat de nebunesc pare pentru restul lumii.

      • Frumoasă serie, mi-a plăcut de la început. Într-adevăr, duc dorul actorilor care au consacrat-o, Will Smith – Agent J și Tommy Lee Jones – Agent K. Pertinente observațiile despre hibele logice, le-am observat și eu. În rest, m-am uitat nu numai din nostalgie, chiar m-a atras.

  1. Trebuie sa recunosc ca nu aveam asteptari prea mari,filmul nu se compara cu niciunul dintre precedentele si nici nu prea mi s-a parut potrivit ca in rolul principal sa fie o femeie din moment ce se numeste „Men in black”.Totusi raman fana Will Smith si MIB si cred ca lui Chris i se potriveste mai bine rolul lui Thor 😀

  2. Mintea noastra este setata sa asocieze orice cuvant cu o imagine, cu un nume, cu ceva reprezentativ, placut, pe gustul celui care face asocierea. Asa ca atunci cand auzim de Thor ne gandim la Chris Hensworth, cand auzim de Iron Man il vedem pe Robert Downey Jr, cand spunem colinde de Craciun ne gandim la Hrusca…ok, sunt de acord sa-l adaugam si pe Fuego aici, desi in aceasta situatie o sa-l asociez cu bradul si cu Irina Loghin, asa cum am iterat la inceput. Deci, cand spunem MIB ne gandim la Will Smith si Tommy Lee Jones. Si ne uitam la MIB International si …..nu-i vedem. Dar, in schimb este Chris si Liam Neeson si te intrebi: Thor si-a unit fortele cu ex-agentul CIA Bryan??? Sunt filme care definesc un actor, il consacra. Sunt de laudat ideile de a aduce o femeie in rol principal si de a improspata cast-ul, dar cateodata este mai bine sa regandesti scenariul, pastrand actorii (de exemplu, eu nu ma satur de seria Marea Mahmureala). Nu pot spune ca m-a dat pe spate nici chimia dintre Tessa si Chris….
    MIB International ar fi avut un succes maxim daca, macar si pentru cateva momente i-am fi vazut pe agentii J si K….Oldies, but goldies!

  3. Men in Black International ii aduc in plan pe Chris Hemsworth – Agent H și Tessa Thompson – Agent M , cei doi fac o echipa superba , au o conexiune aparte, care s-a vazut de altfel si in Thor . Personal acest film mi-a starnit o nota de amuzament si actiunea nu a lipsit deloc. Este un film care isi merita “banii”.

  4. Inca de la primul film Men in Black imi placea sa imi imaginez cum ar fii daca as face si eu parte din aceasta lume. Cred ca toata lumea stie ca un film in care joaca Will Smith este un film cu umor, asa cum au fost si primele filme MIB. Dar nu pot sa spun ca ultimul film al seriei nu este bun, din contra. Mie mi-a depasit asteptarile prin felul in care Chris si Tessa au personificat cei doi agenti. Chimia dintre ei, pe care am vazut-o inca din universul Marvel, a fost foarte vizibila si acum, precum si momentele de umor sau unele caracteristici ”imprumutate” de la personajele lor supereroice. Momentul care mi-a placut cel mai mult a fost atunci cand Chris, in mijlocul unei lupte, gaseste un ciocan si intra in rolul lui Thor. Este intr-o masura hilar, dar in acelasi timp arata cat de mult a tinut el la acel personaj.

  5. Un film super, ce merita vazut! Mi-au placut foarte mult primele, insa si acesta a fost foarte interesant. Probabil si pentru ca am avut parte de aceeasi echipa care se regaseste in Thor Ragnarok (Chris Hemsworth si Tessa Thompson). Schimbul de replici dintre cei doi, actiunea in sine, povestea, toate acestea au dus la realizarea unui film bun, pentru toate generatiile. Nu se compara cu primele si a avut cateva minusuri, insa consider ca este un film care merita vazut. Despre actori nu am decat cuvinte de lauda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rămâi aproape

6,854FaniÎmi place
10,678CititoriConectați-vă
100CititoriConectați-vă
4,000CititoriConectați-vă
62CititoriConectați-vă
90AbonațiAbonați-vă

Poate te vor fascina și...