Blogosfera cinefilă: 5 – 11 august 2019

Buna dimineața! Cinefili au fost puțini prezenți în blogosfera cinefilă, însă cei care au intrat în joc au avut spor la scris și filme cu povești uluitoare. Se pare că problema se pune la modul: „este vacanta, ce filme să mai vedem noi pe căldura asta”. Așa au apărut listele… și cu ele dăm startul.

Mihaela Matei a ales pe PostModern 30 filme de comedie de încercat când nu știi ce să mai vezi

Vrei sa te relaxezi urmarind o comedie și nu stii ce să vezi? Avem peste 30 de filme de comedie pentru tine, dacă vrei să te relaxezi după o zi de muncă. Sau poate cauți o comedie să râzi cu prietenii și familia în weekend. Așadar, iată ce filme de comedie îți sugerăm:

Cinefiltru a făcut o listă cu 5 filme #DeVăzut cu Scarlett Johansson

Pe lîngă titratele Lost In TranslationVicky Cristina Barcelona sau Avengers, Scarlett Johansson a avut un început de mileniu aglomerat & pestriț, de la comedie la dramă sau SF. Iată cîteva pe care probabil le-ai ratat.

Și Raftul cu filme are o lista cu top 30 cele mai bune filme de urmărit pe HBO GO chiar acum (august 2019)

Cum a fost realizată această listă de filme: fiecare dintre cele 30 cele mai bune filme pe HBO GO au fost căutate pe platforma IMDb, iar ordinea a fost realizată după nota persoanelor care au vizionat fiecare producție în parte. De altfel, este posibil ca nu toate titlurile bune și foarte bune de pe HBO GO să se regăsească în această listă, fapt pentru care primim cu drag noi recomandări.

NiPeMi recenzează și filmul Burning

Ritmul este foaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarteeeeeeeee lent și nu ar fi fost deranjat, că am mai văzut filme cu ritm aproape static, dar care aveau o poveste interesantă, însă Burning este un somnifer de excepție pentru că am vrut să închid ochii de câteva ori, dar nu puteam să o fac că nu mai pricepeam apoi dialogurile, încă nu am învățat coreeana.

Nu sunt urâcios până la capăt, Burning are câteva substraturi filozofice ascunse sub haina plictiselii supreme, ridică niscai întrebări existențiale, politice și sociale, explorează tema misterului vieții, dar asta nu înseamnă automat și un film bun, astfel de teme trebuie și ele îmbrăcate într-o haină călduroasă, altfel îngheață interesul spectatorului. Am înțeles ce vrea Burning să transmită, cu subtilitățile de rigoare, sunt multe amănunte aparent irelevante, dar metaforice, și scene doldora de înțelesuri ascunse, dar asta nu salvează filmul.

Andrei Bangu analizează pe Film Reporter filmul Border

Deşi asemenea elemente pot evoca opera lui Cronenberg, cert este, însă, că Gräns nu este un film reacţionar: nu vede cu dezgust erodarea… “graniţei” dintre sexe, ci o prezintă într-o scenă cu un puls eliberator. Este, de fapt, un body horror echivoc care, dacă oripilează, o face apelând la imaginea prefabricată a spectatorului faţă de actul sexual. Este genul de film care poate schimba paradigme, prezentându-se ca un produs accesibil şi apoi deturnând aşteptările publicului prins în cârlig (dacă nu brutalizându-le de-a dreptul).

Tot despre Border scrie și Iulia Dromereschi de la Filme-cărți

„La graniță” nu este nici pe departe un film horror – dar nici aici nu ar trebui să mă ascultați, neapărat. În fond, mă contrazic de niște ani cu diverse persoane care încearcă să mă convingă că scriitura lui Stephen King ar fi horror, iar eu mă împotrivesc cu încăpățânare, fiindcă unul dintre autorii mei favoriți nu poate fi închistat de niște termeni de căutare pe Google. Cam așa stau lucrurile și cu filmul acesta, care începe cu o suită de bizarerii, aflate la granița dintre grotesc și fascinant, și se desfășoară cu o logică infailibilă… pentru cei care cred în basme, în legende și în troli.

Răzvan Mirică analizează pe CineMap filmul Border pe care îl consideră un basm pentru adulți

Prin Border pornim într-o călătorie de un verde întunecat, catifelat prin asprimea lui. Studiul de gen este delicat, brutal și confuz. În timp ce înaintăm în film, descoperim cum e disecată ființa umană și simțim o acumulare complicată de senzații. Te sensibilizează în cel mai straniu mod cu putință.

NiPeMi a recenzat în urma unui concurs un thriller sud-coreean Forgotten/Gi-eok-ui bam

Forgotten este un film lipsit de acțiune și nu prea se adresează, cu scuzele de rigoare, celor care au atenția egală cu lungimea unei puțe de furnică și nu au răbdare să urmărească o peliculă care te face doar din vorbe și nu îți servește niscai pumni în guri, picioare în coaste sau gloanțe în stomac.

În schimb, Forgotten beneficiază de un scenariu captivant, complet imprevizibil, povestea te surprinde cu mai multe serpentine periculoase decât Transfăgărășanul.

Mi-a fost imposibil să îmi dau seama de adevărul din spatele tuturor întâmplărilor care se petrec în prima jumătate a filmului și, fără să glumesc, mi-am scrântit falca atunci când totul a devenit clar.

Filmul este uluitor prin modul în care te ține conectat la poveste cu intravenoase pentru creier și îți servește diverse scenarii plauzibile, dar te și pune pe drumuri greșite cu informații trunchiate, tocmai pentru a-ți testa vigilența.

Forgotten este un film tenebros în anumite momente, tragic, foarte tragic, în alte momente, plin de suspans și al dracului de misterios pe toată durata lui.

Marius Oliviu a scris pe Ce filme văd despre Doubles Vies (2019)

Un film bun, de văzut până la capăt tocmai datorită mizelor multiple, desigur dacă poți trece peste evidentele incompatibilități de cuplu ale personajelor (cei tineri și superficiali cuplați cu serioși/bătrânicioși). Pentru cei implicați în domeniu, o incursiune savuroasă și malițioasă în lumea editorilor francezi contemporani, presărată cu discuții pertinente despre publicarea digitală – care amenință sau nu suflul literar.

NiPeMi ia iarăși filme chinezești la puricat. Azi filmul Ying (Shadow)

Ying (Shadow) este răspunsul regizorului Yimou Zhang la mult hulitul The great wall, un film mult prea hollywoodian pentru China, dar care mie mi-a plăcut mult de tot, așa tâmp cum a fost.

Filmul este unul aproape shakespearian, cu dialoguri ce aduc mai mult cu o piesă de teatru în prima oră ce se desfășoară în mare parte în interior, în spatele ușilor închise, și asistam la jocuri nesfârșite întru acapararea puterii de către părțile beligerante, care râvnind la tronul atât de aproape, care pe vârfuri pentru a contracara trădările care vin pe bandă rulantă.

Recunosc că prima oră m-a isterizat prin lentoarea cu care a trecut pentru că tratează un subiect pe care nu îl așteptam în acest film și care nici nu mă interesa, eu fiind setat pe cafteală.

Andra Costa recenzează filmul Fast & Furious: Hobbs & Shaw

Toată lumea de pe planetă a auzit cel puțin despre franciza Fast & Furious, iar Hobbs & Shaw este un spin off din povestea originală ce îi are ca și protagoniști pe doi dintre preferații publicului când vine vorba despre acțiune. Hobbs, american, masiv, super straight forward, agent DSS, primește misiunea de a salva lumea (evident!) și pleacă la Londra unde urmează să își întâlnească partenerul. Shaw, ex MI6, stealth, deadly, spy material, pornește în misiunea de a-și salva sora, dar nimic nu îl pregătește pentru momentul în care își întâlnește (sau mai bine spus reîntâlnește) partenerul.

De pe Ce filme văd aflăm și despre ”Nico, 1988”, film biografic despre solista trupei Velvet Underground, care a deschis secțiunea ”Orizzonti” a Festivalului de la Veneția din 2018.

Cine  s-a ascuns în spatele  star-ului  Nico care a avut zile glorioase ca fotomodel, poetă, compozitoare , solistă muzicală ? Primim pe parcurs  răspunsul: un om  , o femeie, un suflet chinuit, o mamă,totuși. Nu mai este un personaj iconic, este un om pe cale să  se elibereze Filmul are un stil care nu se vrea grandios, ci  deschis, sincer , sfâșietor și  fidel realității.  
NiPeMi și-a luat inima în dinți și a văzut Angry birds 2 deși primul nu i-a plăcut.
Ideea de bază a filmului Angry birds 2 a fost să ia la sanchi filme de acțiune renumite și pot spune despre el că este o combinație de Mission impossible cu Fast and furious, dar cu personaje pline de pene, nu lipsite de păr, ba chiar aduce cu Hobbs & Shaw pe alocuri și unele secvențe sunt preluate cadru cu cadru din filmele mai sus amintite.

Are și câteva glume mai inteligente, pe care doar adulții le vor prinde din zbor, dar cele mai multe dume sunt ușurele și previzibile, dar cu haz, chiar dacă simpluțe, nu sunt leneșe, trântite să iasă la socoteală.

Dan Romașcanu a scris pe Filme-cărți despre Stan & Ollie

Partea comică nu este suficient de crudă, nu merge până la capăt așa cum o făceau filmele în care jucau cei doi. Partea melodramatică este previzibilă și lipsită de profunzime. Performanțele actoricești sunt remarcabile, în special cea a lui John C. Reilly, actor care a reușit câteva roluri deosebite în ultimii ani. Nu este suficient. ‘Stan & Ollie’ este un film biografic simpatic, plin de respect pentru cei doi, dar nu aduce nimic nou pentru cei care au îndrăgit filmele lor și desigur nu este reprezentativ pentru cei care nu le-au cunoscut. Recomand mai degrabă vizionarea sau revizionarea filmelor lor originale.

Tot de pe Ce filme văd aflăm și despre filmul clasic Morte a Venezia

Zilele acestea am descoperit, întâmplător, pe Internet, o imagine splendidă care-mi părea cunoscută și mi-am amintit destul de greu că ar putea fi o scenă ,pe atunci în alb-negru,din superbul film „Moarte la Veneția” pe care îl văzusem cu câteva decenii în urmă: trecerea tulburătoare, în revistă, înainte de moarte ,a propriei vieți și a propriilor minciuni ale protagonistului; o experiență de neuitat ,o tragedie deja clasică, iubirea imposibilă !Filmul a fost conceput a fi o imensă frescă, totuși intimă, inteligentă, sensibilă , abordând nu doar un subiect puternic ci și teme universale, inspirate din antichitate: nostalgia, dorința, remușcările, moartea, Arta.

NiPeMI continuă top AFI 100 cu locul 068 – Unforgiven

Clint Eastwood își dovedește talentul în regie dând viață unor personaje pentru nici nu ai compasiune, deși par oneste în intențiile lor, dar nici nu ajungi să le urăști de moarte chiar dacă acțiunile lor te îndeamnă la asta.

Filmul se depărtează foarte mult de la clasicele westernuri spaghetti în care Eastwood și-a clădit un nume de bad-ass, este o călătorie introspectivă în lumea crudă și dură de atunci, unde erai norocos dacă apucai să prinzi vârsta la care să te gândești să economisești niscai firfirei pentru un coșciug.

CineFiltru recenzează Rocketman

Întîmplarea nefericită face ca și acest film să fie controlat de actorul-mai-nou-regizor Dexter Fletcher (aparent incapabil să dramatizeze nici măcar eforturile unei broaște țestoase de a traversa strada și deja îngrijorător de încăpățînat să taie cadre la secundă ) și supervizat de vedetă ca în cazul Bohemian Rhapsody (ținut din scurt de nesăratul Brian May).

NiPeMi a ajuns la filmul Tolkien

Nu știam la ce să mă aștept de la film, până la urmă nu inovează nimic, nu transcende elementele clasice ale unui film biografic, este exact ceea ce trebuie să fie o asemenea producție.

Ne prezintă un destin tumultuos, plin de suișuri și coborâșuri, ca al oricărei persoane, doar că aici acest destin sinusoidal s-a concretizat în revoluționarea scrierilor care abordează subiectul fanteziei și ne-a dat unul dintre cei mai buni autori de literatură fantastică și, ulterior, una dintre cele mai bune trilogii de acest gen, mă refer la trilogia Lord of the rings.

Știu că pare o blasfemie că nu divinizez scrierile lui Tolkien, am rămas totuși fascinat de modul în care mintea în permanentă rostogolire a lui Tolkien procesa informațiile primite de la mediul înconjurător și le transforma în făpturi gigantice, dragoni invincibili, tărâmuri magice sau frății eterne.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.