10 filme și seriale care îți trezesc cheful de ducă

Sunt aproape sigură că în lunile ce au trecut ai recuperat toate filmele și serialele de pe lista „de văzut”. Sincer, la cât de lungă a fost izolarea, probabil ai vizionat o mulțime de alte titluri de a căror existență nici nu aveai idee.

Chiar dacă te-ai săturat de statul în casă în fața ecranului, încă nu e tocmai indicat să pleci de nebun în lume. Totuși, te poți teleporta cu ajutorul filmelor și serialelor online.

Nu, nu mă refer doar la acțiune, ci la locurile pe care le vizitează personajele. Pentru că, poate te va surprinde să afli, unele ecranizări au crescut semnificativ turismul în zonele pe care le-au prezentat.

Am „colectat” câteva dintre cele mai reprezentative distribuții de acest gen și ți le-am pus sub forma unui articol cu… dor de ducă.

Ia-ți notițe în timp ce urmărești recomandările de mai jos, fiindcă îți garantez că n-ai vrea să ratezi niciun obiectiv important atunci când trece nebunia și ai liber la călătorii!

10 filme și seriale care au crescut turismul în diverse locuri

1. The Sound of Music

Dacă îți place să vezi un musical de calitate, cu siguranță nu ți-a scăpat The Sound of Music. Robert Wise a dat gata întreaga lume cu piesele din film, precum și cu povestea… condimentată politic.

Melodia 16 going on 17 filmată în grădina Palatului Hellbrunn din Salzburg, mai exact într-un pavilion de sticlă, a făcut furori chiar dacă nu i-a inclus pe celebrii Julie Andrews și Christopher Plummer. Și da, turismul la Palat a înflorit în urma apariției filmului.

2. Game of Thrones

A trecut isteria cu serialul, dar consecințele sale probabil că se vor vedea o vreme îndelungată. Europa a fost bătută în lung și-n lat pentru realizarea filmului.

Bineînțeles că nici fanii înfocați n-au stat degeaba și s-au apucat de explorat. Astfel, printre principalele locuri de văzut se pare că se numără The Dark Hedges din Irlanda și Parcul Național Vatnajökull din Islanda. Zonele au păstrat o fărâmă de magie…

3. Frozen

Poate că arată ciudat în această listă, însă filmul animat a făcut senzație și a convins copiii mici și mari să viziteze Norvegia.

Filmul este teoretic bazat pe un tărâm inventat. Cu toate acestea, descrierea lui este bazată pe țara Scandinavă și de aici și până la transformarea ei în destinație turistică a fost doar un pas… unul pe care o mulțime de oameni l-au făcut fără să clipească.

4. Mamma mia!

Iată unul dintre acele filme de comedie pe care n-ai cum să-l urmărești fără să îți crească interesul pentru Grecia. Insula Skopelos s-a umplut efectiv de turiști, iar primarul a declarat pentru ziare că telefonul nu i se mai oprea din sunat.

Probabil că lucrurile ar fi continuat așa o vreme, dar pandemia a pus un mare stop. Cel puțin localnicii au avut un moment de respiro, fiindcă deja începeau să se îngrijoreze pentru efectele turismului excesiv pe termen lung.

5. Twilight

Având în vedere că primii care își iau geamantanele și pleacă în lume sunt tinerii, nici nu e de mirare că seria Twilight a fost pe val în ceea ce privește vizitatul.

Oricum, populația din orășelul Forks, Washington, s-a mobilizat și le-a oferit iubitorilor de vampiri o experiență completă, putând inclusiv bea un vin tematic la restaurantul în care Bella și Edward au avut prima întâlnire sau da o tură prin liceul unde s-au cunoscut.

Ce pot să zic, filmele de dragoste sunt inevitabil romantice și te fac să vrei să trăiești asemenea personajelor. Îl poți trece dacă vrei și în categoria filmelor de groază, dar cui nu-i place puțin sânge?

6. Eat, Pray, Love

Julia Roberts știe mereu ce face, deci nu e de mirare că te face să te îndrăgostești de o călătorie dedicată autodezvoltării.

Sunt prezentate trei țări, din diferite perspective: Italia – mâncare, partea „lumească” a vieții, India – spiritualitate la cel mai înalt nivel – și Bali (Indonezia) – echilibru între cele două. Care te atrage cel mai tare?

7. Casino Royale

Nu doar filmul anterior a promovat din plin Italia, ci și Casino Royale. Dacă n-a fost recunoscut Lacul Como suficient pentru Star Wars II: Attack of the Clones, cu siguranță James Bond l-a făcut memorabil. Filmele lui de acțiune sunt imbatabile.

O mulțime de oameni și-au dorit să dea un martini în locul în care a fost Bond. Evident, după cum îți poți imagina, acesta nu a fost singurul loc devenit celebru datorită francizei.

8. Harry Potter

Când spui Harry Potter, e clar că te gândești la Marea Britanie, chit că nu reprezintă exact lumea lui J.K. Rowling.

Există fel și fel de magazine cu suveniruri, iar Warner Bros. pune la dispoziție un tur al studioului de filmare din Londra. Ce zici, ești gata să „testezi” în parcul tematic din Universal studios, Orlando, magia trăită în filme/cărți?

9. Pride and Prejudice

Când simți că iubirea nu mai e ce trebuie să fie, Jane Austen readuce speranța secolelor trecute. Din fericire, găsești online filme după operele ei.

Pride and Prejudice a crescut turismul în Parcul Lyme din Anglia încă de la lansarea sa din anul 1995. Oamenii (în special femeile, evident) vor neapărat să vadă locul în care William Darcy a pus pentru prima dată ochii pe fermecătoarea Elizabeth Bennett.

10. The Beach

Leonardo DiCaprio s-a dus tocmai în Thailanda pentru a filma această peliculă și rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

Turiștii nu contenesc să se bucure de peisajul de vis și să-l… polueze. Asta e părerea celor care luptă pentru mediul înconjurător. Ei spun că nici măcar nu ar fi trebuit să se permită filmarea în parcurile naționale, deoarece vegetația a fost afectată.

Bonus: The Princess Diaries

Da, sunt una din fetele care în copilărie și-au să devină prințese. Mă declar vinovată! Așadar, e normal să aduc în discuție și un loc care a devenit în urma unui film bun (mai exact două) oarecum real.

Genovia, mica țară situată între Franța și Spania ce i-a lansat cariera lui Anne Hathaway, este pură ficțiune, însă are un site de prezentare adevărat. Nu-i așa că ți-ar plăcea să-ți apară la ușă o bunică secretă, care să pretindă că ai moștenit tronul unei împărății prospere?

Anii au trecut, dar eu încă visez la acel moment… Iar vestea bună e că vom mai trăi puțin experiența prin ochii Miei, deoarece, dacă totul merge conform planului, la anul va avea în sfârșit premiera The Princess Diaries 3! Trebuia să fie unul din filmele online ale lui 2020, doar că pandemia nu iartă pe nimeni.

Câte filme enumerate în acest articol ai văzut? Ce altă pelicule care îți trezesc cheful de hoinăreală recomanzi? Nu contează că e vorba despre filme noi sau vechi, important e ce emană!

Dacă îți place cum scriu și vrei să afli ce îmi mai trece prin mintea asta colorată, te invit să „mă” citești: Be Special, Be You.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.